– continuare din partea a 2-a –
Se facea ca sunt zilele lui Lot, pe care noi le traim, si s-a aratat sotia lui Lot cand a iesit din Sodoma si Gomora, ea cand a iesit a avut o mare credinta, si ma simteam ca eu sunt in fiinta ei. Si in acele momente cand a iesit din Sodoma si Gomora, a avut o mare credinta, dar ii era inima lipita de tot ce a lasat in urma. A urcat pe acea panta abrupta, simtea o caldura puternica care venea din spate, si nu ii permitea ca sa se intoarca ca sa priveasca in spate pentru ca o nimicea.
Dar din cauza ca ia fost inima lipita de tot ce a lasat in urma, s-a oprit si si-a intors privirea si in acele momente asa am vrut sa fac si eu si imi spune Domnul: „NU! Tie cu nici un chip nu iti voi permite sa privesti inapoi. Pentru tine si cu tine am un plan si o lucrare.”
De acolo am fost luata si dusa pe mare. Ucenicul Domnului nu a mai fost Petru, ci eu am fost. Era asa de involburata mare, era asa de spumeganda, si primul pas care l-am facut pe mare, a devenit ca acest uscat. Al 2-lea la fel. Si am simtit cum ma ia Domnul in bratele Lui. Si zicea Domnul asa: „Atunci cand marea vietii voastre este spumeganda si involburata, Eu sunt Cel care fac si care am putere sa fac din furtuna uscat.” Slavit sa-i fie Numele Sau! Amin
De acolo am fost luata si dusa pe dealul Golgotei. Asa o mare suferinta am simtit de fiecare data cand marturisesc dar nu am putut sa privesc nici sus inspre Jertfa, nici in jurul meu pentru ca era o suferinta cumplita, doar pamantul de sub poalele crucii am putut sa-l privesc. Era tot crapat si se misca din toata temelia lui. Crapat ca o panza de paianjan, varf de ac nu aveai unde sa pui, asa plangea tot pamantul pentru suferintele Domnului Isus.
Nu a ingaduit Domnul sa stau mult acolo, de acolo m-a luat si m-a dus si mi-a aratat 2 paralele. In partea dreapta, o mare, mare multime de oameni care veneau si in partea stanga toate lucrurile deosebite de pe acest pamant, incepand de la case, masini, insule. Tot ceea ce poate noi nu am vazut, unii dintre noi, nici nu ne-am gandit ca exista. Si oamenii acestia facea asa mari eforturi sa ajunga sa le viziteze, sa ajunga sa le cumpere, sa se bucure de ele si in momentul respectiv am fost luata si dusa in galaxie.
Am vazut Pamantul. Pamantul era asa de mic cat un castron de supa, era tot ars ca de lava unui vulcan. N-am vazut om, n-am vazut pom, n-am vazut cladire, n-am vazut nimic. Si in acele momente, m-am inspaimantat ca de la tot ceea ce mi-a aratat Domnul ca exista pe el, eforturile care le faceau oamenii. Si Domnul imi zicea: „Vezi? Spune-le oamenilor cu ce isi irosesc ei timpul si energia in vreme ca aceasta. Si uite cum va ajunge intr-o zi, tot ars.”
De acolo, m-a luat Domnul si m-a dus si mi-a aratat o strada. Pe acea strada erau asezate ca si cutiile de cadouri, mai mici, mai mari, altele cu peceta, pecetluita prin Sangele, altele cu funda rosie, altul doar superficial pus capacul. Si din nou eram noi oamenii jos pe Pamant, si la fiecare in parte se lasa cate o cutie, mai mica, mai mare, cu capac, cu funda, cu peceta.
Si n-am inteles. Am zis: „Doamne ce inseamna lucrul acesta?” Si zicea Domnul asa: „Acesta sunt dorintele voastre, ale oamenilor. Sunt cu luare aminte incepand de la prima pana la ultima dorinta. De la cea mai mica pana la cea mai mare. Si vi le dau si vi le indeplinesc ca intr-o zi sa nu puteti spune ca nu vi le-am dat si nu vi le-am indeplinit. Dar” zicea Domnul „cele mai multe dorintele voastre, ale oamenilor, nu atarna de dorinta Mea. Dar vi le dau si vi le indeplinesc ca sa nu puteti intr-o zi sa spuneti ca nu vi le-am dat si nu vi le-am indeplinit.” Si aici facea Domnul de cunoscut ca dorinte care sunt in folosul mantuirii sufletelor noastre, nu a mofturilor si a placerilor noastre de zi cu zi.
– sfarsitul partii a 3-a a acestui mesaj. Continuarea in partea a 4-a –