„Istorisirea lui Neemia, fiul lui Hacalia. In luna Chisleu, in al douazecilea an, pe cand eram in capitala Susa, a venit Hanani, unul din fratii mei, si cativa oameni din Iuda. I-am intrebat despre iudeii scapati care mai ramasesera din robie si despre Ierusalim. Ei mi-au raspuns: “Cei ce au mai ramas din robie sunt acolo in tara, in cea mai mare nenorocire si ocara; zidurile Ierusalimului sunt daramate, si portile sunt arse de foc.” Cand am auzit aceste lucruri, am sezut jos, am plans si m-am jelit multe zile. Am postit si m-am rugat inaintea Dumnezeului cerurilor si am zis: “Doamne Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare si infricosat, Tu care tii legamantul Tau si esti plin de indurare fata de cei ce Te iubesc si pazesc poruncile Tale! Sa ia aminte urechea Ta, si ochii sa-Ti fie deschisi: asculta rugaciunea pe care Ti-o face robul Tau acum, zi si noapte, pentru robii Tai, copiii lui Israel, marturisind pacatele copiilor lui Israel, pacatele facute de noi impotriva Ta; caci eu si casa tatalui meu am pacatuit.”

Va invit cu respect dragii mei sa ocupam locurile. Ii multumim Domnului ca a randuit o seara in care sa stam in jurul Cuvantului Sau si asa cum se canta aici atat de frumos, cea mai mare realizare este sa fii copilul Lui Dumnezeu, sa fii mantuit de Dumnezeu. Dragii mei, ma rog astazi ca Dumnezeu sa lase in inimile noastre, siguranta aceasta a mantuirii. Ca si slujitor ne intalnim cu diferite persoane si mai intrebam pe unul sau pe altul:„Daca pleci la noapte din lumea asta unde mergi?„ Si multi oameni spun:„Dumnezeu stie.” Vreau sa va spun ca omul mantuit stie unde pleaca. Omul nemantuit nu stie unde pleaca, are nesiguranta. Se bazeaza foarte mult pe ce o sa fie in ultimile minute din viata, sau pe ziua judecatii sau in funtie de ce incredintari are sau ce idei are, are el gandurile lui, dar a spus Pavel 2.05